ISU Neamț, mesaj de condoleanțe. Un pompier din Târgu Neamț și-a terminat misiunea pe pământ
ISU Neamț a transmis un mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a plutonierului adjutant șef (r) Pavăl Alioșa-Gheorghe:
Din data de 08.02.2024, plutonier adjutant șef (r) Pavăl Alioșa-Gheorghe și-a terminat misiunea pe pământ și a început-o în Ceruri, alături de ceilalți pompieri plecați.
Alioșa, așa cum îl știm, a iubit meseria de pompier. A fost militar în termen la Compania de Pompieri Roman în perioada 1979-1981.
În perioada 1982-1992 a lucrat ca șef formație pompieri civili din cadrul Primăriei orașului Târgu-Neamț.
Din 1992 până 2009 a lucrat ca pompier militar la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și Garda II de Intervenție Poiana Teiului.
Cei care l-au cunoscut și vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face din această după-amiază la Biserica Sfântul Haralambie din orașul Târgu-Neamț.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 11:30, la Biserica Sfântul Haralambie din orașul Târgu-Neamț.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei!
ISU Neamț
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt