22 aprilie, Ziua Planetei PĂMÂNT

0

Pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Planetei Pământ- ziua în care s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător.

Pentru prima dată, Ziua Pământului a fost inaugurată în 1970, în SUA. Senatorul Gaylord Nelson a propus primul protest ecologist mondial, “menit să scuture stabilimentele politice și să forțeze intrarea problematicii mediului în atenția preocupărilor statele”. La acea dată, nenumărate dispozitive industriale eliberau substanțe nocive în atmosferă, fără teama unor consecințe de ordin etic sau legal, iar poluarea aerului era acceptată la scară larga drept un “miros” al prosperității, potrivit descopera.ro.

După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat data de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ, prin Rezoluția 63/278, pentru a ne reaminti fiecăruia că Pământul și ecosistemele sale ne oferă condițiile pentru întreținerea vieții.

ACŢIUNEA CLIMATICĂ – tema pentru Ziua Pământului 2020

Schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanității și pentru toate sistemele care susțin viața pe Pământ. Ele amenință animalele și plantele, afectează statele insulare mici și tot mai multe situri naturale.

De obicei, Ziua Internaţională a Pământului era marcată prin diverse activităţi, cum ar fi plantările de puieţi sau lucrările de întreţinere în grădini botanice şi parcuri, acţiuni şcolare în unităţi de învăţământ, spectacole etc. Astăzi, la cea de-a 50-a ediție a evenimentului, activitățile au loc doar online, ca măsură de prevenție față de Covid-19.

La această aniversare de 50 de ani, organizatorii societății civile speră să umple peisajul digital cu conversații la nivel mondial, activități pozitive, spectacole, webinarii și evenimente pentru a susține acțiunea urgentă față de schimbările climatice”, au precizat Națiunile Unite.

Multe dintre evenimente vor fi transmise pe earthday.org 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate