Patru persoane au scăpat cu viață după ce s-au răsturnat cu mașina pe o stradă din Târgu Neamț
Astăzi, 26 decembrie, ca urmare a unui apel la 112 din jurul orei 10:10, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț a intervenit în orașul Târgu Neamț, pe strada Castanilor, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor la un eveniment rutier.
Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Toate persoanele s-au autoevacuat din autoturism până la sosirea forțelor de intervenție. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
a transmis căpitan Irina Popa – ISU Neamț