Târgu-Neamț: Concurs de înot caritabil pentru a sprijini o fetiță în lupta pentru sănătate

0

Clubul Sportiv For Fun, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, organizează sâmbătă, 24 august, un Concurs de Înot Caritabil la Bazinul de sub Cetate. Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru Elena G., o fetiță din oraș, care urmează să fie supusă unei operații complexe la coloană vertebrală.

Intervenția medicală, crucială pentru viitorul copilei, presupune costuri pe care familia nu le poate acoperi, iar prin această inițiativă se dorește mobilizarea comunității locale în sprijinul ei.

Elena este o fetiță minunată, iar acum, mai mult ca oricând, are nevoie de sprijinul nostru, al comunității din care face parte. Vă invit cu toată căldura să ne alăturăm acestei cauze nobile, iar copiii noștri să înoate pentru sănătatea ei. Fiecare contribuție, oricât de mică, înseamnă o șansă în plus pentru acest copil minunat.„, transmite Daniel Harpa, primar în funcție al orașului Târgu-Neamț și președinte ales al Consiliului Județean.

Concursul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 18 ani, iar înscrierile se fac la recepția Bazinului de Înot Târgu Neamț. Potrivit reprezentanților Clubului For Fun Tg. Neamț, toți banii strânși din taxa de înscriere (50 de lei), precum și din sponsorizările adunate, vor fi direcționați către acoperirea costurilor medicale.

Organizatorii invită toți cetățenii să participe și să demonstreze că solidaritatea și unitatea comunității de sub Cetatea Neamț pot face o diferență reală.

Nu există gest mai frumos decât acela de a ne uni forțele pentru a ajuta un copil să-și recapete sănătatea. Împreună, putem oferi Elenei șansa la o viață normală. Haideți să arătăm că suntem o comunitate puternică și unită în fața oricărei provocări.„, a transmis actualul viceprimar, Vasile Apopei, primarul ales al orașului Târgu-Neamț.

Sâmbătă, 24 august, Înotăm pentru viață, înotăm pentru Elena!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate